Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

duminică, 8 septembrie 2013

Recviem pentru o fabrică de bere - De Alexandru Seres

Prima bere din viaţa mea am băut-o la fabrica de bere “Munca” din Oradea. Tatăl meu lucra acolo şi m-a dus odată cu el. Am strâmbat din nas. Eram prea mic ca să-mi placă berea.
Nici până azi n-am reuşit să înţeleg cum de-a băut unchiul meu, Vasile, o ladă întreagă de bere într-o oră. Bere proaspăt îmbuteliată, rece ca gheaţa. Pe-atunci, cine avea acces în fabrică putea să dea pe gât câtă bere încăpea în el.
Unchiul meu avea o burtă cât toate zilele.
Era vremea socialismului pus pe fapte măreţe. Berea fabricată la “Munca” era una din cele mai bune din ţară. Mai bună era doar berea Azuga. Orădenii erau mândri de berea lor. Unchiul meu era mândru şi de burta lui.
Pe măsură însă ce socialismul creştea în măreţie, berea orădeană devenea, inexplicabil, tot mai proastă: era tulbure şi leşioasă, mirosind vag a urină. Să faci burtă de la bere orădeană devenise un lucru aproape imposibil.
Apoi a venit revoluţia. Confruntat cu puhoiul de bere occidentală care a inundat România, patriotismul local al băutorilor de bere s-a dezumflat. În cele din urmă, cei mai aprigi consumatori au devenit şobolanii, care se înecau în cazanele fabricii. Treptat, berea orădeană a secat.
Cum nimeni n-a fost în stare să cumpere fabrica pentru a produce bere, s-a hotărât ca ea să fie rasă de pe faţa pământului.
Specialiştii aduşi să dinamiteze clădirile fostei fabrici de bere şi-au făcut temeinic treaba. În câteva ore, explozivul a fost pus la temelia primului obiectiv, un siloz înalt de 50 de metri. În câteva secunde, s-a prăbuşit, conform planului. În curând, din fabrică nu a mai rămas decât o mare grămadă de moloz.
Succesul operaţiunii a fost sărbătorit aşa cum se cuvine. Cu şampanie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu