"A alinat suferința a mii de pacienți și le-a oferit speranță, poate cea mai importantă armă în lupta cu una dintre cele mai crunte boli: cancerul. Vorbim despre personalul medical de la Hospice Emanuel, singurul centru de îngrijire paliativă la domiciliu din Oradea. De mai bine de 20 de ani, fundaţia oferă gratuit asistenţă medicală, suport emoţional, psihologi şi spiritual atât pacienţilor, cât şi familiilor acestora." - scrie Digi24/Oradea. Tot articol :
"În urmă cu un an şi jumătate, domnul Emeric a fost diagnosticat cu cancer la pancreas. În lupta sa cu boala, bărbatul are parte zilnic de vizita personalului medical de la fundaţia Hospice Emanuel din Oradea.
„Ajungând acasă, făcând tratamentul cu Hospice, am ajuns un pic să-mi mai revin şi cu durerile, am mai redus din dureri”, spune pacientul.
„Începând de la doctori, la asistente, comportament, ce fac pentru oamenii bolnavi, nu mi-a venit să cred că există în Oradea aşa ceva. Zi, noapte, că se întâmplă, orice probleme avem, ei sunt aici. Deci ne ajută enorm, enorm de mult, foarte mult”, spune Ana, aparţinător al pacientului.
Solicitările pentru îngrijire paliativă s-au înmulţit în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât, în Bihor, la fiecare trei ore o persoană află că are cancer. Ca să treacă mai uşor prin această încercare, personalul Hospice Emanuel din Oradea face tot posibilul ca pacienţii în fază terminală să primească sprijinul de care au nevoie. Pe lângă asistenţă medicală, pacienţii şi familiile lor primesc suport emoţional, psihologic şi spiritual.
„Pentru unii pacienţi care acceptă că sunt în ultima perioadă a vieţii, este un Crăciun de care vor profita la maxim şi vor încerca să construiască amintiri frumoase”, susţine Daria Barna, psiholog.
„Atunci când un pacient ajunge în fază terminală, cu boală neoplazică, sunt multe simptome cu care se confruntă şi una dintre ele este suferinţa, este durerea fizică şi această durere fizică este foarte important ca noi să putem să o controlăm”, explică Beniamin Paul, medic specializat pe îngrijire paliativă.
În cei 21 de ani de existenţă, Hospice Emanuel a oferit îngrijiri gratuite la domiciliu pentru mai bine de 2500 de adulţi şi 272 de copii. Numai anul acesta au fost trataţi 300 de suferinzi, dar numărul solicitărilor depăşeşte resursele umane şi materiale de care dispune fundaţia.
„Noi avem cinci asistente care merg pe teren, doi medici, iar vizitele diferă de la zi la zi. În unele zile sunt şase pacienţi, şapte pacienţi, patru. Dar media este de la patru pacienţi în sus”, a precizat Florentina Curpaş, coordonator medical.
„Noi încercăm să adunăm fondurile de care avem nevoie, circa 200 de mii de euro pentru un an, din donaţii, sponsorizări. Avem mereu pacienţi pe lista de aşteptare, însă din cauza resurselor limitate, a echipei mici pe care o avem în comparaţie cu nevoile, deocamdată suntem limitaţi”, a declarat Marinela Murg, director Hospice Emanuel.
Fundaţia Hospice Emanuel a început deja construirea unui centru pentru pacienţii care nu pot fi trataţi acasă.
„Vom avea o unitate cu 20 de paturi pentru adulţi şi cinci paturi pentru copii, vom avea centre de zi pentru adulţi şi copii şi ambulatorii de specialitate”, spune Marinela Murg.
Pentru acest proiect este nevoie de aproximativ patru milioane de euro, din care vor fi asigurate ridicarea clădirii, dotarea cu echipamentele necesare şi funcţionarea centrului timp de 12 luni. Donații pot fi făcute în contul fundației, deschis la BCR Oradea."
Cont donații în lei
deschis la BCR Oradea:
RO83RNCB0032070239470010
deschis la BCR Oradea:
RO83RNCB0032070239470010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu