Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

miercuri, 29 mai 2013

Împărțirea administrativă

Înainte de 1848, Oradea era formată din patru târguri separate: Oradea Nouă (Villa Nova, Várad-Újváros, anterior, medieval, Vicus Zombathely = Szombathely), Olosig (Villa Latinorum Varadiensium, Várad-Olaszi), Velența (Vicus Venetia, Várad-Velence), Subcetate (Civitas Waradiensis, Várad-Váralja). Numele Vicus Venetia, Villa Latinorum, Vicus Bolognia, Vicus Padua și altele se referă la locuitorii francezi, valoni și italieni stabiliți aici în secolul al XIII-lea.




Între anii 1991 și 2011 Oradea a fost împărțită în 11 cartiere, dispuse circular în jurul Centrului Civic, vechiul centru al orașului:
Harta celor 30 de cartiere actuale
Începând cu ianuarie 2011, datorită dezvoltării și extinderii orașului, Consiliul Local, reprezentanții Instituției Arhitectului Șef din cadrul Primăriei Oradea, împreună cu cei ai Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bihor au stabilit delimitarea cartierelor din Municipiul Oradea în număr de 30, precum și denumirea acestora:[47]
Zona metropolitană Oradea include municipiul Oradea și 11 comune suburbane: Biharia, Borș, Cetariu, Cheresig, Girișu de Criș, Ineu, Nojorid, Oșorhei, Paleu, Sânmartin, Sântandrei și Toboliu. Suprafața totală este de 72.226 ha. Populația totală a zonei metropolitane era în 2002 de 249.746 locuitori, din care 68.2% români, 28.7% maghiari, 2% țigani, 1.1% alte etnii.
Asociația urmărește prin aplicarea strategiei de dezvoltare durabilă, ca teritoriul zonei metropolitane Oradea să devină în perspectivă un spațiu urbanistic comun integrat. Zona metropolitană Oradea este membră în rețeaua europeană a regiunilor și zonelor metropolitane METREX 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu