Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

luni, 23 septembrie 2013

Surpare de pământ pe strada Republici

Surpare de pământ a fost pe strada Republici la renovarea Palatul Apollo.Din fericire n-a fost victime.




Florian Chelu Madeva

Sursa : georgebalan.wordpress.com
 S-a nascut la 21 Martie 1952 la Oradea, Judetul Bihor, din parintii Gheorghe, originar de pe meleagurile lui Constantin Noica, Teleorman, si Alexandrina, originara de pe cele ale lui Mihai Eminescu, Botosani. Este absolvent al Liceului Teoretic si al Scolii de Arta “Francisc Hubic”, clasa prof. Bokor Barnabas. Activeaza la Teatrul de Stat Oradea din Ferbruarie 1976. Este casatorit cu Iuliana Baican Chelu si au o fata Alexandrina. Semneaza Madeva, (logofonist) nume dat de Constantin Noica care semna corespondenta cu Medava.
    Scrie, compune, dramatizeaza, traduce si coordoneaza spectacole de teatru, muzica, poezie: L. Andreev, L. Ghersew, D. Solomon, M. Gorki, I. Creanga, Fr. Hubai, V. Alecsandri, M. Eminescu, A. Gala, N. V. Gogol, M. Eliade, C. Noica, C. Aimatov, Ion Barbu, Lucian Blaga, Iosif Vulcan, A. Rimbaud, W. Shakespeare, J. W. Goethe etc.  Viata de teatru si muzica l-au asezat pe scena langa actorii: Leopoldina Balanuta, Radu Beligan, Amza Pelea, M. Fotino, Ion Caramitru, Octavian Cotescu; regizorii: , Al. Colpacci, Ion Cojar, Al. Darie, V. I. Frunza Dan Alecsandrescu; Alina Hiristea; scriitorii: D. Solomon, M. Hubay, A. Dohotaru etc.
    A realizat PRIMUL ROCK SIMFONIC ROMANESC, la 21 Iunie 1993, cu Orchestra Filarmonicii din Oradea, dirijor Romeo Rimbu, conceptualizand, dezvoltand si teoretizand PRIMA FORMA DE ROCK FILARMONIC DIN LUME, (integrare de valori) astfel ca peste 50 de spectacole muzicale de rock au prins viata: Beatles, Rolling Stones, ABBA, John Lennon, Creedence Clearwater Revival, George Harrison, Paul McCartney, Simon & Garfunkel, Nirvana, Santana, Omega, Radu Serban, Doors, John Denver, etc. Sustine anual, incepand cu 1995, la 6 August (Schimbarea la fata), concertul rock comemorativ Give Peace a Chance, in amintirea tragediei de la Hiroshima din 1945.
    A sustinut, la 2 Oct. 1998, la invitatia  consilierilor de la Presedentia Romaniei, Mugurel Stan si Narcis Munteanu,  un concert in Parcul Palatului Muzeului COTROCENI, spectacol la care a participat si presedintele Romaniei de atunci, D-l Emil Constantinescu.
    A realizat cu sprijinul Ministerului Culturii din Romania un CD muzical colectiv  primul Rock Coral-Simfonic Discografic din Romania  pe versurile lui Mihai Eminescu, intitulat Mari melancolii si aspre indignari si patru volume de COLINDE.
    I s-a conferit, cu ocazia aniversarii a 150 ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu, BREVETUL si MEDALIA EMINESCU 150 de ani din partea Presedentiei Romane, si a Ministerului Culturii din Romania.
    Sonet muzical, idee conceputa prin similitudine cu sonetul literar, este cea mai mare provocare adresata culturii europene si nu numai si a fost inregistrata la Oficiul Roman al Dreptului de Autor la 30 Nov. 2001 (Sf. Andrei). 
Sursa : rockfilarmonica.ro 

Aş vrea sa vi-l prezint pe Florian Chelu, omul nu artistul. Despre artist, probabil că e mai bine să scrie o armata de filosofi, muzicieni, filologi… Şi sunt sigur că, peste zeci de ani o vor face. De aceea lăsaţi-mă să vă spun cum ne-am cunoscut.
Tot articol : georgebalan.wordpress.com 

Florian Chelu Madeva Facebook 


Florian Chelu Madeva - Facebook


Daniel BureţiaIuliana Baican CheluIoan Moldovann şi Florian Chelu Madeva - Facebook
Florian Chelu Madeva - Facebook
Florian Chelu Madeva - Facebook 
Chelu şi Bader - Facebook



sâmbătă, 21 septembrie 2013

PRIMĂRIA ORADEA ANUNȚĂ ÎNCEPEREA TOAMNEI ORĂDENE


Viceprimarul municipiului, dl. Ovidiu Mureșan împreună cu directorul Direcției Monitorizare Cheltuieli de Funcționare și Organizare Evenimente din Primăria Oradea - dl. Mircea Oaie au susținut azi, 18 septembrie o conferință de presă în care au anunțat evenimentele pregătite în acest an de municipalitate pentru "Festivalul Toamna Orădeană".
Festivalul marchează împlinirea a 900 de ani de la prima atestare documentară a orașului Oradea.
"În acest an festivalul va începe în data de 20 septembrie și se va încheia la 13 octombrie, având în total 3 săptămâni care vor cuprinde  calupuri de evenimente artistice, culturale sau sportive încadrate de 4 weekenduri. Toate evenimentele au fost gândite în așa fel încât să corespundă cât mai multor categorii de vârstă", a spus viceprimarul municipiului, dl. Ovidiu Mureșan.

Evenimentele primului weekend (20, 21 și 22 septembrie) se vor desfășura în Piața Regele Ferdinand și vor cuprinde o serie de evenimente teatrale ce vor avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Oradea.
Prezentă la conferință, reprezentanta Teatrului Regina Maria, d-na Victoria Balint a anunțat că anul acesta vom avea pentru prima dată la Oradea un Festival Internațional de Teatru, care va îngloba trei mari secțiuni: Festivalul de teatru scurt, Festivalul de teatru circ - concept nou de mare succes în Europa și Festivalul de teatru pentru copii Arcadia. La acest mare eveniment teatral sunt invitați artiști din Franța, Begia, Austria, Ungaria. Festivalul Internațional de Teatru va cuprinde în total 70 de manifestări, fiind cel mai bogat program de teatru prezentat vreodată la Oradea.
Cel de-al doilea weekend (27, 28 și 29 septembrie) se va desfășura în Parcul Bălcescu și pe lângă manifestările artistice din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Oradea va cuprinde o serie de concerte folclorice.
Iubitorii de muzică, vor putea ca miercuri, 2 octombrie să îl vadă concertând live pe marele muzician Gheorghe Zamfir alături de Corul Fiat Lux la Filarmonica de Stat din Oradea, de la ora 19:00.
Cel de-al treilea weekend (4,5 și 6 octombrie) își va etala evenimentele în parcarea de la Sala Sporturilor Antonio Alexe. În acest weekend va avea loc Festivalul Vinului, care a pregătit o serie de concursuri cu premii pentru orădeni, dar și concerte de muzică populară, ce vor fi susținute de artiști precum: Cornel Borza, Angela Rusu, Ansamblul Profesionist Crișana, Ghiță Munteanu sau Aurel Tămaș.
Ultimul weekend al Festivalului Toamna Orădeană(11, 12 și 13 octombrie) va avea loc în Parcul 1 Decembrie și va cuprinde o serie de evenimente dedicate celor mici  în cadrul Festivalului pentru Copii Arcadia, dar și prin evenimentele pregătite de Orășelul Copiilor.
De menționat că în fiecare zi de luni din perioada festivalului, respectiv pe data de 23 septembrie, 30 septembrie și 7 octombrie, între orele 9:00 - 18:00  accesul la Grădina Zoologică va fi gratuit pentru toți doritorii. De asemenea, în fiecare zi de sâmbătă din timpul festivalului, Primăria Oradea va asigura accesul gratuit la obiectivul turistic Turnul Primăriei între orele 12:30 -19:00 pentru toți doritorii.
Ziua de 12 Octombrie - Ziua Orașului Oradea va fi marcată printr-o ședință festivă a Consiliului Local, urmată de un ceremonial militar și religios, după care seara de la ora 18 până la ora 22:40 vor concerta: ANYSOUND, MAGNETON, NAGY FERO și BEATRICE, SHERBY, CRBL și  SMILEY, după care va urma un frumos joc de artificii.
Duminică, 13 octombrie, orădenii vor putea asculta de la ora 19:00 concertele susținute de ELECTRIC FENCE, CARGO și DIRECȚIA 5. Tot de la ora 19:00, iubitorii de muzică de operă vor putea asculta concertul de operă TOSCA, susținut la Teatrul de Stat Oradea de Asociația Opera Per Sempre.
Tot articol : oradea.ro

Sancţiuni dure pentru șoferi

Vești proaste pentru șoferi. Amenzile ar putea crește spectaculos în această toamna dacă proiectul de lege aflat în dezbatere va fi aprobat. Potrivit acestuia, trecerea pe culoarea roșie a semaforului înseamnă o sancţiune de nu mai puţin de 20 de salarii minime pe economie. În plus, cei care conduc sub înfluența alcoolului și produc accidente ar putea rămâne fără permis 4 ani.

Tot articol : digi24.ro

Turist orădean, mort la Cheile Olteţului

Un orădean în vârstă de 42 de ani a murit, vineri după amiază, după ce a căzut într-o prăpastie din Cheile Olteţului. Potrivit presei centrale, bărbatul era profesor de Fizică şi mersese în excursie cu mai mulţi prieteni din Oradea. La un moment dat, s-a oprit să facă poze, dar, apropiindu-se prea mult de marginea prăpastiei, un picior i-a alunecat, s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit în gol, circa 20-30 de metri.
Tot articol : ebihoreanul.ro

Se construieşte sensul giratoriu dintre CET II şi Metro în pregătirea viitorului pasaj peste linia ferată

Centura ocolitoare a Oradiei se mai alege cu o giraţie. Angajaţii ARL Cluj-Napoca SA construiesc sensul giratoriu dintre CET II şi Metro. Amenajarea rutieră este menită să fluidizeze circulaţia la intersecţia viitoarei şosele de centură cu ieşirea din noul pasaj.
În paralel se desfăşoară şi lucrările la rambleul şi rampele care vor duce la viitorul pasaj suprateran peste linia ferată. "În această toamnă urmează să fie realizate pilele şi culeele la trecerea peste liniile de cale ferată. Administraţia şantierului apreciază că lucrările vor fi gata până în luna iunie 2014", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.
Tot articol : ebihoreanul.ro

Păsuire la plata impozitului pe terenul intravilan

Aleșii orădenilor au aprobat în ședința de plen de luni decalarea termenului de plată, în cazul impozitului pe teren intravilan datorat de către persoanele fizice. Noul deadline este 31 decembrie 2013. Se păstrează bonusul cunoscut deja: în cazul plății integrale, contribuabilii orădeni beneficiază de o reducere de 10% din impozitul pe teren intravlian stabilit pentru anul curent. Primăria Oradea reamintește pe această cale persoanelor fizice care deţin terenuri în intravilanul municipiului, înregistrate la categoria de folosinţă agricolă (arabil, păşune, fâneaţă, vie, livadă etc.) că termenul până la care au obligația de a depune cererea privind analiza situaţiei încadrării în categorii de folosinţă a terenurilor din punct de vedere urbanistic se prelungește până la data de 1 octombrie 2013. Și acest termen a fost fixat tot în ședința de luni a legislativului local. 
Tot articol : bihorstiri.ro

Microciparea continuă

În această săptămână a redemarat acțiunea de microcipare obligatory a câinilor cu stăpân din Oradea. În această perioadă, echipele Municipalității se plimbă în zona Ioșia (str. Lipovei, Piața Traian Frențiu, str. Hațegului) și în zona de nord a orașului (str. Olteniei, str. Măcinului, B-dul Delavrancea, str. Petru Rareș, str. Parcului, str. I. H. Rădulescu, str. Schiff Erno, str. Andrei Mureșan, str. General Berthelot, Parcul I.C. Brătianu). Primăria atrage atenția cetățenilor că aceltia trebuie să aibă pe aproape carnetul de sănătate al câinelui. Din nou, orădenii care nu vor fi găsiți acasă vor avea la dispoziție corturile de microcipare, din data de 20 septembrie. Două la număr, ele vor fi amplasate în Parcul Ghioceilor și în Parcul Brătianu. Proprietarii de câni vor trebui să se prezinte vineri, 20 septembrie, între orele 9 – 18 la corturile albe cu câinele și cu carnetul de sănătate al acestuia. Refuzul de a microcipa animalul de companie va fi taxat cu amendă cuprinsă între 300 lei și 600 lei.
Sursa : bihorstiri.ro

Începe Toamna Orădeană

Intre 20 septembrie și 13 octombrie, Oradea îmbracă straie de sărbătoare pentru a aniversa 900 de ani de atestare documentara în cadrul unei noi ediții Toamna Orădeană.
Primul weekend al Toamnei Orădene se arata a fi unul plin de diversitate. Tot vineri, în cadrul Toamnei Orădene  va începe și Festivalul International de Teatru Scurt Oradea 2013. 
Programul : bihon.ro

Oraşul, la mila picamarelor

Constructorul pare că face legea pe şantierele programului Aparegio, din Centrul oraşului. În ciuda debandadei create în traficul rutier, Selina insistă să lucreze după programul propriu: trage reţelele principale de alimentare cu apă, acoperă gropile cu pământ şi se mută pe altă stradă. Nu asfaltează în ideea că va reveni ulterior, nu se ştie exact când, pentru a săpa din nou, pentru racordarea imobilelor la reţea. Lasă în urmă şosele cu aspectul şi utilitatea drumurilor de ţară.
„De ce nu termină şantierele începute, pentru a reduce debandada din trafic şi disconfortul riveranilor?” sau „De ce tolerează administraţia publică situaţia aceasta?” sunt întrebări pe care, cu îndreptăţire, şi le pun cei afectaţi.
Selina dă vina pe consultantul din proiect pentru întârzierea realizării racordurilor. În replică, acesta spune că reprezentanţii firmei mint şi că vina este exclusiv a constructorului. De la debutul lucrărilor, Selina a cerut modificarea soluţiei tehnice pentru racorduri dar pretenţia i-a fost refuzată de consultant
Tot articol : bihon.ro

Expozitie Jakobovits Miklos la Posticum

După expoziţia din luna iunie anul curent, intitulată „Segmentul”, Asociaţia Culturală „In Memoriam Jakobovits Miklós” împreună cu Fundația Communitas organizează o nouă expoziţie care are ca și tematică Portretul. Acest eveniment face parte dintr-un proiect mai amplu, care ţinteşte să îndeplinească dorinţa scrisă a artistului trecut în veşnicie, ca lucrările sale de grafică realizate paralel cu operele de pictură, să fie prezentate publicului larg, astfel ca întreaga sa activitate să fie la dispoziţia iubitorilor de artă.
Vernisajul expoziţiei va avea loc duminică, 22 septembrie, 2013 la ora 17, la Capela Centrului Cultural Posticum din Oradea, str. Teiului, Nr. 26.
Tot articol : bihon.ro

Cănd va fi în Oradea aquaparc ?

Dacă cumva nu știți în luna octombrie al acestui an trebuia sa se finalizeze aquaparcul din Oradea...ca doar ne-am lăudat și nu s-a executat nici măcar o lovitura de târnăcop oare mai interesează pe cineva ?

Toamna Orădeană a debutat "în teren": Peste o mie de biciclişti la Critical Mass

Peste o mie de biciclişti s-au strâns, potrvit estimărilor jandarmilor, vineri după amiază, pentru a lua parte la deja tradiţionalul Critical Mass, în cadrul căruia oamenii au pedalat pentru a promova mişcarea în aer liber.
Orădenii au venit la punctul de întâlnire, în Parcul Magnoliei, începând cu ora 17. Cu mic, cu mare, şi cu biciclete care mai de care mai "tunate", oamenii au primit de la organizatori veste reflectorizante şi au aşteptat startul în linişte.
Cea mai inedită "bicicletă" a fost un soi de fotoliu, cu centuri de siguranţă, în care un băieţel în vârstă de un an şi un pic a fost cărat de părinţi. "L-am cumpărat din Olanda", a povestit mama copilului. Micuţul a stat comod şi s-a bucurat din plin de mica excursie, ţinând lângă el un "copilot" ursuleţ.
Tot articol : ebihoreanul.ro

marți, 17 septembrie 2013

Resping eutanasierea. Îndeamnă orădenii să adopte câinii comunitari

Protestul de azi (15 septembrie) de la statuia lui Mihai Viteazu din Piața Unirii a scos din casă aproximatov 100 de iubitori de animale. Unii au venit cu companionii lor necuvântători, câinii purtând afișe anti-eutanasiere și fiind deosebit de cuminți. Mitingul inițiat de două organizații care militează pentru ca maidanezii să nu fie eutanasiați, acest act fiind considerat unul barbar, a readus în discuție mai vechile solicitări ale orădenilor preocupați de soarta patrupedelor, doleanțe care au mai fost strigate în centrul Oradiei și la începutul acestui an, când apărătorii drepturilor animalelor s-au manifestat, la fel, împotriva uciderii câinilor neadoptați din adăpostul Grivei.
Tot articol : bihorstiri.ro

Unde-s chioșcurile de altădată?

De câteva zile, asistăm în oraș la o adevărată salubrizare. Sunt „măturate” de pe domeniul public „frumusețile” de chioșcuri de tip Tanari, care au fost băgate pe gâtul tuturor firmelor mari și mici care au intenționat să se ocupe în continuare de comercializare de presă și alte articole care pot fi vândute în asemenea incinte. Din start fac o precizare: sunt cu totul de acord cu demersurile Administrației Imobiliare Oradea de a pedepsi firmele care, din motive obiective sau subiective, nu au plătit cele necesare la bugetul Oradiei pentru ocuparea unor perimetre cu chioșcurile lor. Ceea ce cred eu că merită observat, în schimb, este perversitatea (poate nedorită) din decizia Primăriei de a impune acest tip de chioșcuri. Cele despre care, cu toată culoarea și civilizația pe care au adus-o în oraș, toată presa locală remarca în legislatura trecută că au niște prețuri exorbitante. Fie ele și noi, securizate, moderne și în stil cu arhitectura locului.
Tot articol : bihorstiri.ro

67 de plopi ciuntiţi pe malul Crişului

Plopii deveneau periculoşi pentru clienţii Ştrandului Municipal, susţine ADP, regie din subordinea Primăriei.
 La ordinul Administraţiei Domeniului Public (ADP), RER Ecologic Service a demarat o acţiune de ciuntire a tuturor plopilor aflaţi pe malul drept al Crişului Repede, în dreptul Ştrandului Municipal.
Tot articol  : bihon.ro

Protestele împotriva proiectului cianurist de la Roşia Montană continuă la Oradea. Film documentar !

Protestele împotriva proiectului cianurist de la Roşia Montană continuă la Oradea. Chiar şi în modalităţi ingenioase.
„Declarăm această săptămână cea a protestelor alternative”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Laura Turdean, membră a mişcării Oradea pentru Roşia Montană. În jurul statuii lui Mihai Viteazul au apărut desene pe marmură. “Ieri, 16 septembrie, am început săptămâna aducând desenele artistului Dan Perjovski pe marmura din Piaţa Unirii. Vă trimitem câteva fotografii atasat. Dan Perjovski a primit cu bucurie această iniţiativă a noastră: «Sper sa ţineti locul pentru mai multă vreme. Tipăriţi flyere şi transformaţi zona liberă într-o zonă de informare a publicului. Încercaţi să vă atrageţi oameni sensibili la natură (deci nu cei neapărat suparaţi pe guvernare)… Voi vreţi o ţară curată fără otravă punct. Cetăţeanul este mai important decât primarul sau ministrul pentru că şi primarul şi ministrul sunt în slujba cetăţeanului, nu invers…»”, se arată în mesaj.
Tot articol : bihon.ro 
După ce duminică seară aproximativ 500 de oameni au mărşăluit prin Oradea manifestând, astfel, împotriva exploatărilor cu cianuri a aurului de la Roşia Montană, protestul a continuat şi luni seară în centrul Oradiei, de la aceeaşi oră, 18.
15 activişti, majoritatea membri ECOTOP, s-au strâns la statuia lui Mihai Viteazul şi au protestat în linişte, de data aceasta desenând cu creta pe marmura din piaţă. Mesajele au fost variate, toate făcând trimitere la guvernanţi şi la dezastrul ecologic care ar urma după exploatarea aurului cu ajutorul cianurilor.
Tot articol : ebihoreanul.ro 

Acest film se doreste a fi un portret al binecunoscutei localitatii miniere Rosia Montana sub a carei case, gradini, munti si paduri se gasesc cele mai mari zacaminte de aur din Europa. Dupa cum se stie, localitatea - si impreuna cu ea vestigii arheologice, monumente istorice, natura, cultura, comunitate - ar urma sa fie distruse daca firma de minerit RMGC (Rosia Montana Gold Corporation) si-ar realiza proiectul. In urma ar ramane niste cratere si un gigantic iaz de decantare -- mai putin aurul si argintul care vor ajunge pe pietele internationale...
In aceasta ecuatie localnicii se vad pusi, aproape zilnic, in situatii dificile, conflictuale, dramatice, uneori tragice. Multi dintre ei au ales sa paraseasca Rosia Montana sperand intr-o viata mai buna altundeva... Si totusi: o mana de 'rosieni', sustinuti de numerosi activisti si prieteni din tara si din strainatate sunt hotarati sa-si apere drepturile, proprietatile si modul de viata. Or, atata timp cat acestia nu-si vand terenurile (si convingerile), proiectul minier nu poate demara -- in ciuda presiunilor politice si a sprijinului mediatic de care beneficiaza compania miniera. Proiectul minier -- in impas. Rosia Montana -- un camp de lupta. Rosienii -- o comunitate divizata, in transee. Si totodata in cautarea unei vieti ...normale, aparent imposibil de gasit.
In acest context cel putin 'delicat', regizorul german Fabian Daub -- un realizator independent din Hamburg, fara legaturi biografice cu Romania si mai ales fara niciun fel de obligatii fata de cele doua 'tabere' -- ii invita pe localnici sa-si spuna propriul punct de vedere, indiferent ca sunt "pro" sau "contra" proiectului minier. Montate in stilul documentarului 'observational', fara naratiune, acompaniate si discret 'comentate' doar de muzica cu caracter folcloric si world music (Maria Tanase, trupa Zarada), interviurile, declaratiile, confesiunile localnicilor vorbesc de la sine si ii dau ocazia publicului spectator sa-si formeze propria opinie.
Rosia Montana -- un loc la margine de prapastie si-a avut debutul in cadrul Festivalului Filmfest Hamburg, in data de 30. 09. 2012 si la Sibiu, in cadrul Astra Film Fest unde a castigat Premiul special pentru documentarul romanesc.

Cu drag, Fabian Daub, regizor.

Pentru mai multe informatii in limba engleza:
http://www.rosiamontana-thefilm.com
https://www.facebook.com/RosiaMontana...
Sursa: Youtube.com

În amintirea cimitirului Olosig


 În aceasta colecție sunt publicate tot imagini realizate de József Székelyhídi, făcute la sfârșitul anilor '70, începutul-mijlocul anilor '80. Autorul lor scria (și sunt de acord cu el) ca nici nu are ce comenta la  nepăsarea și distrugerea ce reiese din aceste fotografii și avea loc în acele vremuri și ceea ce a avut ca efect dispariția aproape completa a acestei amintiri din trecut.Sursa : Oradea cu mai multe feţe Facebook








Sursa : facebook.com 

Primele imagini în Cimitirul Olosig au fost realizate de Ştefan Toth, cu mare curaj, în primăvara anului 1982, perioadă când subiectele religioase au fost "nerecomandate" pentru fotografiere, de conceptul comunist. Când Cimitirul a fost vandalizat mai accentuat, din instinct, artistul fotograf a reacţionat faţă de fenomeul petrecut cu aparatul său de fotografiat, prin realizarea unor imagini deosebite. După ce municipalitatea a decis strămutarea Cimitirul, Toth a revenit nu odată cu aparatul de fotografiat, folosind acest instrument pentru imortalizarea unor imagini mai puţin văzute şi cunoscute de publicul vizitator. Artistul a fost atras să revină de multe ori cu aparatul de fotografiat, când fenomene meteorologice precum ceaţa, chiciura, ploaia sau ninsoarea l-au provocat şi l-au chemat să se deplaseze imediat la "faţa locului". 
 
 
 
Tot articol : bihoreanul.gandul.info 

Orădenii ştiu deja că Municipalitatea va amenaja un parc cu acte în regulă (şi) pe amplasamentul cunoscut drept Cimitirul Olosig. Pentru extinderea Parcului Liniştii (Cartierul Rogerius) Primăria va prelua în folosinţă gratuită pentru 15 ani (ca şi în cazul deja dezbătutului Parc al Palatului Baroc…) o suprafaţă de 10.448 mp teren, printr-un protocol încheiat cu Episcopia Romano-Catolică Oradea. Este vorba despre o parcelă de teren situată în vecinătatea actualului Parc al Liniştii. Momentan aici se execută lucrări de salubrizare şi curăţare a vegetaţiei uscate, urmând ca în perioada următoare să înceapă lucrările de amenajare. Conform Biroului de Presă, conducerea Primăriei Oradea face un apel către cei care au rude înmormântate pe suprafaţa respectivă să înceapă procedura de transfer al osemintelor din fostul cimitir Olosig în actualul cimitir Rulikovski. Pentru realizarea acestei proceduri cetăţenii pot depune o cerere, începând de marţi.

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Program OTL de scoala

Societatea locală de transport anunţă publicul călător că, o dată cu deschiderea anului şcolar 2013 – 2014, de luni, mijloacele de transport ale societăţii vor circula conform graficelor de zile lucrătoare cu şcoală afişate în staţii.
Tot începând de luni, 16.09.2013, se prelungeşte programul de funcţionare a punctului de preluare a datelor în vederea personalizării cardurilor de călătorie din incinta complexului comercial Lotus. Acesta va fi deschis de luni până vineri între orele 10:30 şi 20:00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 11:00 şi 18:30.
Tot articolul : bihon.ro

Bolojan saluta legea eutanasierii câinilor

Primarul Ilie Bolojan aprobă legea eutanasierii câinilor, ce dă posibilitatea autorităţilor locale să curme viaţa patrupedelor, la 14 zile după găzduirea în adăpost. Primăriile pot, însă, să prelungească acest termen, în funcţie de disponibilităţi. Iată poziţia primarului Bolojan, în condiţiile în care şi la Oradea a existat un scandal privind modul de tratament la care sunt supuşi câinii comunitari în adăpostul Grivei, gestionat de municipalitate.
Tot articol : bihon.ro

Tablouri de sute de mii de euro, expuse la Oradea

Nicolae Grigorescu - Convoi la amiază 
Marți, 17 septembrie, Oradea primește în premieră vizita celor cei mai valoroși pictori români: maeștrii Grigorescu, Tonitza, Petrașcu, Ressu, Dărăscu și Baba sunt invitații casei de licitații Artmark, într-un eveniment select dedicat iubitorilor de artă. Oradea intră astfel în vizorul liderului pieței românești de artă. Capodoperele celor mai apreciați și bine cotați artiști ai tuturor timpurilor, reunite în cadrul Expoziției de Impresionism și Postimpresionism Românesc, pot fi admirate marți, 17 septembrie, între orele 17:00 – 21:00, în spațiul găzduit de Double Tree by Hilton Oradea.
Tot articol : bihon.ro



CET-ul caută soluţii pentru a furniza în continuare căldură oraşului la iarnă

Însănătoşirea CET-ului se face chirurgical, ca la cangrene. "Situaţia este atât de gravă că nu ai de ales: eşti nevoit să tai organul bolnav ca să salvezi restul corpului", spune Nadia Haş, administratorul special al Electrocentrale.
Aflat în insolvenţă de luna trecută, furnizorul de energie termică face eforturi să revină pe linia de plutire prin renegocierea tarifelor cu furnizorii şi măsuri de reorganizare. Una este renunţarea la serviciile directorului Dragoş Gligor...
Pentru că falimentul ar lăsa cu buzele umflate toţi creditorii, de la Ministerul de Finanţe (care are de recuperat 97,8 milioane lei după ce a girat în anii 2000 un împrumut neachitat de CET) până la salariaţii firmei (care şi-au primit pe luna iulie doar 40% din salarii), singura soluţia e continuarea activităţii. Intrată în insolvenţă pe 14 august, firma este condusă acum de un administrator special, Nadia Haş, fost director adjunct în Primărie, şi de experţi ai Casei de Insolvenţă Transilvania. Consiliul de Administraţie şi directorul Dragoş Gligor (foto) nu mai au nicio putere. Toate actele sunt contrasemnate de administratorul special şi toate plăţile se fac doar cu încuviinţarea firmei de insolvenţă. Rămas fără atribuţiuni, directorul se ocupă doar de activităţile curente. Zilele sale în firmă sunt de altfel numărate. "Domnul Dragoş Gligor nu va mai rămâne în Electrocentrale multă vreme", spune primarul Ilie Bolojan.
Statutul directorului e însă cel mai mic bai. În pragul de iarnă societatea are nerezolvată problema alimentării cu combustibil. Centrala Naţională a Huilei din Valea Jiului nu a mai trimis niciun vagon cu cărbune din luna martie, iar firma Maestro, furnizorul de la Voivozi, nu poate asigura singură consumul în regim de iarnă. Aşa că Electrocentrale "umblă" la furnizori...
Ieftin, din Ungaria...
Începând din septembrie, CET-ul trece pe cărbune din Ungaria. "Pentru prima dată, Electrocentrale va cumpăra cărbune din Ungaria în mod direct. Până acum o făcea prin intermediari", zice primarul Ilie Bolojan (foto). Potrivit acestuia, furnizorul Matrai Eromu a fost de acord să vândă cărbune la un tarif cu 33% mai mic decât plăteşte acum CET-ul: la 9,1 euro fără TVA pe gigacalorie, faţă de 11 euro cât cere Maestro sau 13,6 euro cât costă cărbunele din Valea Jiului. În schimbul reducerii de tarif, însă, Matrai îşi vrea banii în timp record: 20 de zile de la livrare!
Tot articol : ebihoreanul.ro

miercuri, 11 septembrie 2013

Bazinul Olimpic s-a redeschis

Închis din iulie, Bazinul Olimpic îi primeşte iar pe sportivi. Viceprimarul Ovidiu Mureşan, împreună cu şeful Administraţiei Imobiliare Oradea, Cristian Beltechi, şi cu şeful Clubului Sportiv Municipal Oradea, Florin Birta, au anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că lucrările de renovări la bazin s-au încheiat.
La vizita jurnaliştilor, bazinul era deja umplut cu apă, făcându-se ultimele verificări vizavi de conţinutul de clor. Astfel, de marţi după amiază poloiştii de la CSM Digi Oradea intră în bazin, iar de miercuri dimineaţă, de la ora 5, au acces şi orădenii.
Începute în 23 iulie, lucrările au constat în vopsirea schelei metalice a bazinului, renovări vestiare, curăţare filtre şi sistem de ventilaţie, iar apoi în repararea liner-ului, adică a învelişului bazinului, care a fost înlocuit ori resudat. Petele de rugină ce se regăseau pe pereţii bazinului au dispărut acum. "De săptămâna trecută se lucrează la curăţenia generală, umplere şi filtrare a apei", a declarat Cristian Beltechi. Toate lucrările au costat AIO aproximativ 100.000 de euro.
Tot articol : ebihoreanul.ro

duminică, 8 septembrie 2013

Recviem pentru o fabrică de bere - De Alexandru Seres

Prima bere din viaţa mea am băut-o la fabrica de bere “Munca” din Oradea. Tatăl meu lucra acolo şi m-a dus odată cu el. Am strâmbat din nas. Eram prea mic ca să-mi placă berea.
Nici până azi n-am reuşit să înţeleg cum de-a băut unchiul meu, Vasile, o ladă întreagă de bere într-o oră. Bere proaspăt îmbuteliată, rece ca gheaţa. Pe-atunci, cine avea acces în fabrică putea să dea pe gât câtă bere încăpea în el.
Unchiul meu avea o burtă cât toate zilele.
Era vremea socialismului pus pe fapte măreţe. Berea fabricată la “Munca” era una din cele mai bune din ţară. Mai bună era doar berea Azuga. Orădenii erau mândri de berea lor. Unchiul meu era mândru şi de burta lui.
Pe măsură însă ce socialismul creştea în măreţie, berea orădeană devenea, inexplicabil, tot mai proastă: era tulbure şi leşioasă, mirosind vag a urină. Să faci burtă de la bere orădeană devenise un lucru aproape imposibil.
Apoi a venit revoluţia. Confruntat cu puhoiul de bere occidentală care a inundat România, patriotismul local al băutorilor de bere s-a dezumflat. În cele din urmă, cei mai aprigi consumatori au devenit şobolanii, care se înecau în cazanele fabricii. Treptat, berea orădeană a secat.
Cum nimeni n-a fost în stare să cumpere fabrica pentru a produce bere, s-a hotărât ca ea să fie rasă de pe faţa pământului.
Specialiştii aduşi să dinamiteze clădirile fostei fabrici de bere şi-au făcut temeinic treaba. În câteva ore, explozivul a fost pus la temelia primului obiectiv, un siloz înalt de 50 de metri. În câteva secunde, s-a prăbuşit, conform planului. În curând, din fabrică nu a mai rămas decât o mare grămadă de moloz.
Succesul operaţiunii a fost sărbătorit aşa cum se cuvine. Cu şampanie.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

E-ticketing cu nervi

Dacă până acum dădeau 70 lei pe abonament, dar ştiau că pot călători liniştiţi oriunde în oraş, de când cu sistemul e-ticketing orădenii trebuie să stea la coadă la unul dintre cele două validatoare din fiecare autobuz sau vagon de tramvai.
Această obligaţie, valabilă chiar şi-n cazul pensionarilor, care poate abia urcă scările mijlocului de transport, este nemulţumirea cea mai mare a călătorilor la e-ticketing, un sistem ale cărui beneficii nu sunt, însă, foarte clare.
OTL a început introducerea sistemului e-ticketing, care în total a costat circa 450.000 euro, fără TVA, în ianuarie 2013, după mai multe întârzieri cauzate de unele "probleme tehnice" ale Radcom Bucureşti, firma care a câştigat licitaţia. Oradea era al treilea oraş, după Bucureşti şi Timişoara, cu un astfel de sistem.
La acea vreme, directorul Csuzi Istvan spunea că e-ticketingul aduce un control mai strict asupra călătorilor dar, în timp, şi beneficii. "Sistemul este folosit în toată Europa şi ne va permite să ţinem o evidenţă sigură a călătoriilor, a traseelor, a intervalelor, pe baza cărora putem optimiza activitatea. Important e să nu circulăm cu autobuzele goale sau arhipline", spunea acesta.
Distribuţia abonamentelor pe carduri electronice a început în ianuarie la elevi şi studenţi, iar până în august 11.000 dintre aceştia au trecut pe noul sistem. Din luna mai, societatea a început înlocuirea abonamentelor şi pentru abonaţii obişnuiţi, eliberând alte 14.000 de carduri, şi din luna iunie a început personalizarea celor pentru pensionari, valabile timp de 1 an. Până acum au fost emise 9.000. Chiar şi aşa, cel puţin până la sfârşitul anului, vârstnicii vor putea să circule şi cu legitimaţiile vechi de la ASCO.
Tot articol : ebihoreanul.ro

Vizită la Teatru de grupul Noi suntem puţini mai diferiţi Facebook

Grupul Noi suntem puţini mai diferiţi Facebook a vizitat pe Teatrul.









Mulţumiri către conducerea al Teatrului