Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

vineri, 25 aprilie 2014

Cei 202 morţi din vechile cimitire au un loc de veci - Slujbă comună pentru monumentul funerar

 
În Săptămâna Luminată, conducerea Administraţiei Domeniului Public a decis să organizeze un ceremonial religios de sfinţire a momântului funerar ridicat pentru cei 202 decedaţi şi înhumaţi până acum cinci ani în vechile cimitire ale Oradiei şi care nu au fost revendicaţi de aparţinători. Patru prelaţi, episcopul reformat, un preot greco-catolic, protopopul romano-catolic de Oradea şi protopopul evanghelic-luteran au participat la slujba organizată, ieri, în Cimitirul Rulikowski.
În urmă cu o săptămâna a fost finalizat mormântul funerar ridicat peste groapa comună care adăposteşte cele 63 de sicrie ridicate din Cimitirul Olosig şi Seleuş, în urmă cu cinci ani. În anul 2009, când au avut loc lucrările de amenajare a parcurilor Seleuş, respectiv Olosig, au fost exhumate osemintele persoanelor înmormântate aici. După efectuarea exhumărilor, urmaşii morților au avut posibilitatea de a revendica osemintele înaintaşilor, beneficiind de atribuirea unui loc de veci gratuit pentru reînhumare în Cimitirul Rulikowski. În cadrul acelei acțiuni, 44 de familii din Cimitirul Seleuş și nouă din Olosig şi-au revendicat rudele. Osemintele nerevendicate au fost depozitate în subsolul Capelei Municipale. În primăvara acestui an, conducerea Administrației Domeniului Public Oradea a inițiat reînhumarea osemintelor nerevendicate și realizarea unui monument în memoria decedaților ale căror rămășițe au fost exhumate și mutate din fostele cimitire Seleuș și Olosig. Ieri, conducerea ADP Oradea a decis să organizeze o slujbă de sfințire a monumentului și de pomenire a celor decedați, oficiată de preoți ai cultelor cărora le-au aparținut persoanele înmormântate aici. Astfel, în prezența episcopului reformat de pe lângă Piatra Craiului, Csury Istvan, a preotului evangelic Matyas Attila, a preotului romano-catolic Pek Sandor și a preotului greco-catolic Ovidiu Dima, a avut loc sfințirea monumentului realizat din sponsorizare. Preotul ortodox Adrian Caba a asistat şi el la slujbă, însă de pe margine, neparticipând la sfinţirea troiţei. „A existat un cimitir, în Oradea, o oglindă care făcea legătura între trecut şi prezent. Însă această oglindă a fost zdrobită de o mână păgână, comunismul. Trebuie să avem siguranţa că avem un loc unde dormim seara şi unde ne dormim somnul de veci şi că acesta va fi acelaşi loc", a explicat episcopul reformat Csury Istvan. Slujba nu a ţinut mai mult de 30 de minute, după care cei prezenţi au depus flori la mormântul funerar.
Sursa : crisana.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu