Dincolo de definiţii, de diferitele feluri de a explica acest proces, profund marcant nu doar pentru Oradea, ci şi pentru orice oraş major din România, trebuie precizat că remodelarea oraşului de pe malurile Crişului Repede a fost un fenomen ce a marcat istoria sa, rămânând pentru noi, contemporanii, indiferent dacă am prins sau nu acea perioadă, o realitate ce nu poate fi ignorată.
În anii 1960, pentru Oradea nu vorbim de o sistematizare în adevăratul sens al cuvântului, iar acest lucru se poate observa privind la locurile în care s-au dezvoltat primele cartiere de blocuri – Zona de Vest, Decebal, Dorobanţilor. Altele s-au ridicat într-adevăr în zone în care a fost nevoie de demolări, de pildă în Piaţa Bucureşti. Însă adevărata sistematizare a oraşului a început în anii 1970, mai exact după 1974, moment în care apare o lege a sistematizării, nu ştim dacă prima, dar care reglementa o serie de aspecte. Aceasta apare publicată atât în presa centrală, cât şi în cea locală (Crişana, 21 aprilie 1974). În primul rând, se specifica foarte clar motivaţia fenomenului, „organizarea judicioasă a teritoriului ţării”, astfel încât „să se asigure restrângerea perimetrelor construibile ale localităţilor şi folosirea maximă a pământului”.
Acest proces al sistematizării Oradiei a continuat în anii 1970-1980 într-o astfel de manieră, ea prelungindu-se şi în anii 1990. Vorbim de câteva proiecte de construcţii începute înainte de căderea regimului socialist şi care au fost finalizate doar, unele, către anul 2000. Vorbim de blocurile P de pe Calea Aradului, cele din cartierul Dragoş-Vodă, Piaţa Ion Creangă şi câteva blocuri pe Str. Sf. Ap. Andrei, B-dul Dacia, Str. Tudor Vladimirescu.
Scris de Cristian Culiciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu