Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

luni, 28 iulie 2014

În pat cu ucigaşul: Povestea orădencei însărcinate ucise lângă Paris împreună cu cei doi copii

 
"Îţi place, iubirea lui mami?", îl întreabă Tunde pe fiul ei cel mare, Antoine, îl timp ce-l filmează urcând pentru prima oară pe bicicleta primită de ziua lui. Micuţul este însoţit de tatăl său, care l-a chemat în curte pentru a-i arăta surpriza, în timp ce fratele său mai mic, Raphael, se odihneşte în pătuţ. Videoclipul postat recent de Tunde Keri pe Facebook, ca şi alte zeci de poze cu cei patru, prezentau o familie fericită.
Tocmai de aceea, faptele petrecute pe 18 iulie în reşedinţa lor de lângă Paris sunt cu atât mai şocante: orădeanca a fost bătută şi înjunghiată mortal de concubinul ei, Sebastian Bălan, care şi-a ucis şi propriii copii, lăsându-i pe toţi într-o baltă de sânge. De ce s-a transformat bărbatul în călăul propriei familii, nu poate spune încă nimeni...  

Întâlnire la circ

O triplă crimă a zguduit recent Parisul. Presa franceză dezvăluia, pe 19 iulie, că românul Sebastian Bălan, în vârstă de 38 de ani, îşi omorâse cu sânge rece atât iubita, cu care locuia de 15 ani şi alături de care îşi întemeiase o familie, cât şi pe cei doi fii ai lor, Antoine, în vârstă de 5 ani, şi Raphael, în vârstă de 18 luni. Femeia era Tunde Keri, o orădeancă de 36 de ani care aştepta al treilea copil al familiei, o fetiţă, fiind însărcinată în opt luni.
12-Karoly-Keri.JPGNimic din viaţa celor doi, cel puţin cea cunoscută de părinţii lui Tunde, de prietenii de familie şi de vecinii celor doi din suburbia Val-de-Marne, de la periferia Parisului, nu prevestea tragedia. Îndoiţi de durere, Karoly (foto) şi Rozalia, părinţii femeii, spun că Sebastian a fost mereu "un băiat respectuos" şi că fiica lor cea mare nu li s-a plâns vreodată de comportamentul acestuia.
Tunde şi Sebastian s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 15 ani, la Oradea, când bărbatul, originar din Rădăuţi, venise în oraş cu un circ, pentru care muncea la montarea decorurilor. S-au îndrăgostit, aşa că i-a propus lui Tunde să lucreze şi ea la casieria circului. "După vreo lună, cât a stat circul în Oradea, fata mea a venit şi mi-a zis: «Tati, vreau să mă duc prin ţară cu circul. Băiatul ăsta e foarte bun»", povesteşte Karoly, cu lacrimi în ochi, amintindu-şi că îşi avertizase fata să rămână, totuşi, acasă.

Tot articol : ebihoreanul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu