Rămas cu un singur finanțator după retragerea Primăriei Oradea, FC Bihor s-a văzut nevoit să apeleze la planul de reducere a salariilor atât la nivelul echipei cât și a staff-ului tehnic.
Misiunea nu a fost una deloc ușoară pentru noua conducere a clubului, care încearcă astfel să țină clubul pe linia de plutire.
„Au fost discuţii atât cu jucătorii, cât şi cu staff-ul tehnic, cu antrenorii, care au înţeles că este un nou început şi situaţia financiară a clubului,. Trebuie să avem o foarfecă şi să tăiem de unde putem", spune Viorel Nemeș, președintele FC Bihor.
Problemele financiare care au lovit clubul din Iosif Vulcan par să fi fost înțelese de jucătorii orădeni în rândul cărora nu a existat niciun refuz până acum. Chiar și jucătorii noi veniți au acceptat noul plafon salarial impus de FC Bihor.
„Lotul, în general, a prins contur la nivelul clubului. Normal că au fost negocieri cu întreg lotul. Situaţia clubului este cum este şi noi trebuie să înţelegem acest lucru", a explicat Nemeş.
Reducerea salariilor nu a fost singura măsură luată de conducerea clubului pentru a micşora cheltuielile. Dacă în urmă cu un an și jumătate, FC Bihor își încărca bateriile în Turcia, în vara aceasta o va face pe plan local.
Sursa : digi24.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu