Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

marți, 27 august 2013

În timp ce partidele românești tac, UDMR se ridică iar împotriva regionalizării pe șest

Deputatul bihorean Szabo Odon (foto) va cere oficial Guvernului stoparea realizării de structuri regionale pe sub masă. Luni, 26 august, parlamentarul ales în Colegiul 2 deputațial a declarat la Oradea că, până când în Constituție nu va apărea în mod clar numărul de regiuni, Executivul condus de Victor Ponta nu ar mai trebui să se atingă de diverse instituții. „Mergem pe același sistem prost”, a afirmat azi Szabo, luând drept model preconizata regionalizare a Serviciului de Ambulanță, prin care Serviciile actuale județene își vor pierde personalitatea juridică. Deputatul udemerist reamintește că tocmai ce a fost inaugurat sediul nou al Ambulanței Bihor, gândit pentru o structură județeană cu personalitate juridică. „Cred că trebuie prima dată dezbătute aceste lucruri, luate deciziile politice și doar apoi să regionalizăm. Dacă vor fi 12 regiuni, de ce faci doar 7 structuri regionale pentru Ambulanță?”, s-a întrebat retoric parlamentarul, acuzând Guvernul de „srtahanovism”. 
Tot articol : bihorstiri.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu