Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

duminică, 1 decembrie 2013

În 2014, orădenii vor plăti mai mult pentru clădiri, mijloace de transport și oprire/staționare ilegală

Proiectul taxelor și impozitelor locale pentru anu 2014 este pregătit pentru dezbaterea cu cetățenii, cu membrii Consiliului Local și pentru aprobarea din plenul legislativului municipal. Viceprimarul Ovidiu Mureșan și directorul economic Eduard Florea au prezentat azi (15 noiembrie) principalele scumpiri care îi așteaptă pe contribuabilii din Oradea. Astfel, după cum bihorstiri.ro a scris deja, majoritatea birurilor nu vor fi modificate, nici pentru firme și nici pentru persoanele fizice. Însă, consecventă cu politica fiscală din ultimii ani, administrația Bolojan va proceda la câteva majorări, acestea fiind în concordanță cu inflația.
Prin urmare, cetățenii care dețin clădiri vor plăti pentru ele cu 2,5% mai mult, iar pentru terenurile intravilane agricole birul crește cu cel puțin 15% și cel mult cu 19%. La fel, pentru mijloacele de transport proprietate privată, contribuabilii persoane fizice vor avea de achitat mai mult tot cu 2,5%. În 2014, orădenii care vor dori un certificat fiscal eliberat în regim de urgență vor achita 21 lei (cu 5 lei mai mult decât în prezent), sumă la care se adaugă taxa de timbru.
Firmele vor avea și ele parte cam de același cuantum al impozitelor și taxelor locale. Excepție face taxa pe mijloacele de transport (+2,5%), dar și afișajul de publicitate, care se scumpește cu maximumul permis mai nou de Guvern: cu 20%. Potrivit directorului Florea, aici este vorba despre panourile publicitare de la sediile firmelor. Și firmele vor plăti 21 lei (+ taxa de timbru) pentru certificatele fiscale eliberate în regim de urgență, iar impozitul pe terenurile intravilane agricole deținute de persoane juridice va fi scumpit cu 15 până la 19%.
Tot articol : bihorstiri.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu