Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea s-a umplut la refuz, joi, de bihorenii participanţi la mitingul PSD-UNPR-PC. Invitatul de onoare a fost premierul şi preşedintele PSD Victor Ponta, care i-a avut alături pe vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, eurocandidatul Maria Grapini, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, vicepreşedintele PSD Ioan Rus, dar şi pe tânărul deputat Mihai Sturzu.
Alături de liderii de la Bucureşti, pe scena CCS au stat reprezentanţi locali ai alianţei, între care viceprimarul Oradiei Ovidiu Mureşan, candidatul Emilian Pavel, şeful PC Bihor Traian Bodea, cel al UNPR Bihor, Gheorghe Pintea, parlamentarii Sonia Drăghici, Florian Bodog şi Petru Filip şi şefa bihorencelor PSD-iste, Lia Pop.
Susţinătorii alianţei au fost atât de mulţi încât au umplut şi culoarele de trecere din sală, ba unii s-au aşezat şi pe scenă. Numărul mare de oameni prezenţi în sală şi conductele de încălzire pline cu apă caldă au făcut ca aerul să fie aproape irespirabil. Pe politicieni i-au trecut sudorile aproape continuu, astfel că şi feţele le-au fost în ton cu roşul partidului social-democrat.
Tot articol : ebihoreanul.ro
Din galeria foto
Sursa : ebihoreanul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu