Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

luni, 19 mai 2014

Preşedinta Partidului Verde Bihor a făcut atac de panică în faţa judecătorilor, dar a fost arestată

 
Tribunalul Bihor a admis, duminică seară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DNA Oradea pe numele preşedintei filialei judeţene a Partidului Verde, Mihaela Bodonea, anchetată sub acuzaţia de folosire a influenţei în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.
Acuzaţia a fost formulată după ce Bodonea a fost prinsă că a pretins de la mandatarul filialei Bihor a Forţei Civice 11.010 euro, din care a luat 6.500 euro, ca să cedeze jumătate din cele 650 de locuri în secţiile de votare din judeţul Bihor, câte au revenit verzilor la alegerile europarlamentare din 25 mai.
Procesul, programat iniţial pentru duminică după-amiază la ora 16, a început cu o întârziere de mai bine de 3 ore, deoarece femeia a făcut un atac de panică, iar avocatul său a cerut o amânare pentru a-i aduce medicamente.
Dezbaterile s-au reluat de la ora 19.15, iar în final magistraţii Tribunalului Bihor au decis arestarea Mihaela Bodonea pentru 30 de zile.
Tot articol : ebihoreanul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu