Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

sâmbătă, 17 august 2013

Centrul ultramodern cardio-vascular Viva Anima de la Oradea a fost inaugurat

Fruct al unui proiect tranfrontalier derulat de Primăria Oradea în colaborare cu Universitatea din Debrecen, Centrul Viva Anima a fost prezentat azi, 16 august, în toată splendoarea sa. Manifestarea de la Spitalul Județean a beneficiat de prezențe notabile din partea diverselor oficialități, cea mai notabilă fiind a președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Bușoi.
Centrul Viva Anima de la Oradea se vrea un loc în care, din luna septembrie, vor putea fi făcute intervenții de medicină cardio-vasculară la cele mai înalte standarde. Calitatea actului medical de la Oradea este garantată prin aparatura de ultimă generație (inclusiv două angiografe), dar și de priceperea personalului. După cum am mai scris, pe lângă înfiinţarea şi dotarea acestui centru, proiectul transfrontalier mai prevede instruirea timp de un an a 20 de cadre medicale la Clinica Auguszta a Universităţii din Debrecen. Primarul Ilie Bolojan a subliniat buna colaborare între cele două instituții care au lucrat la derularea proiectului, dar și pe cea a cadrelor medicale din cele două orașe. De asemenea, în speranța că va fi receptivă și în ceea ce privește Cardiologia orădeană, edilul a mulțumit CNAS, precizând că instituția condusă de colegul său liberal „a fost și este un partener real în funcționarea sistemului de sănătate din Oradea”. Impresionat de ceea ce se întâmplă cu sistemul de Sănătate din municipiul nostru, președintele Bușoi a declarat azi că Oradea poate fi considerată un model din punct de vedere medical. „…În anii următori CNAS va trebui să găsească o formă pentru a încuraja acele spitale în care administrațiile locale investesc”, a mai spus Cristian Bușoi.
Tot articol : bihorstiri.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu