Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

joi, 15 august 2013

Piaţa Independenţei se va numi Piaţa Emanuil Gojdu

După ce în luna iunie au aprobat redenumirea parcul Olosig în "Mihai Viteazul", aleşii orădenilor au adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi, schimbarea denumirii Pieţei Independenţei în Piaţa Emanuil Gojdu.
Potrivit unui comunicat al Primăriei, schimbarea a fost solicitată de Instituţia Arhitectului Şef, ca urmare a faptului că amplasamentul respectiv se află în apropierea Colegiului Naţional care poartă denumirea Emanuil Gojdu şi deoarece "Emanuil Gojdu a fost o personalitate de prim rang a vieţii social-politice româneşti, iar urmaşii lui trebuie să lase un însemn pentru posteritate în Oradea".
"Solicitarea de schimbare a denumirii a fost trimisă la Comisia Judeţeană pentru atribuire de Denumiri, care în data de 8 august 2013 a avizat favorabil această solicitare. Proiectul de Hotărâre va fi trimis la Prefectură, iar după avizarea acestuia va intra în vigoare", menţionează comunicatul municipalităţii.
Avocat de succes, faimos pentru pledoariile sale, patriot ardelean de origine aromână, Emanuil Gojdu (1802-1870) a fost un luptător neobosit pentru drepturile românilor din Transilvania. El a urmat cursurile liceale la liceul premonstratens din Oradea şi cursurile Academiei de Drept din Oradea, şi a activat la revoluţia din 1848. Gojdu a ajuns şi prefect de Caraş şi şi deputat de Tinca.
Sursa : ebihoreanul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu