Partida de deschidere a spectacolului fotbalistic oferit miercuri pe stadionul Iuliu Bodola a pus față în față reprezentanții presei împotrifa staff-ului FC Bihor. Presa a reușit să își adjudece victoria cu scorul de 8-5.
A doua partidă a oferit oportunitatea suporterilor să joace împotriva echipei de suflet, FC Bihor. Jucătorii bihoreni au reușit să se impuna fără probleme cu scorul de 8-1.
Reprezentativa României – Generaţia de Aur şi FC Bihor Old-Boys au fost aplaudate la scenă deschisă de cei peste 4.000 de spectatori plătitori care au asistat miercuri la meciul caritabil pentru micul Kevin Ficuţ. Cele două echipe au oferit un spectacol agreabil, apreciat de publicul spectator.
Orădenii au avut privilegiul de vedea la lucru, chiar dacă anii au trecut, jucători care au adus glorie fotbalului românesc în anii ’90. Hagi a încântat spectatorii cu driblinguri de efect, pase la fel de precise ca în urmă cu două decenii, dar şi şuturi letale pentru portarii adverşi. Belodedici a fost realmente de netrecut, dând impresia că ar mai putea juca foarte bine chiar şi acum. Eleganţa, plasamentul şi intuiţia sa în joc au rămas nealterate de trecerea anilor. Rotariu şi Sabău au dovedit aceleaşi calităţi de jucători de mare travaliu, capabili să are terenul şi să intre în combinaţii cu inegalabilul Hagi. De cealaltă parte, orădenii au făcut eforturi pentru a oferi o replică pe măsura valoroşilor adversari.
Reprezentativa Generaţiei de Aur a deţinut în general iniţiativa. Băban a deschis scorul în minutul 8, după o centrare exactă a lui Iosif Rotariu. FC Bihor a egalat prin Anca (’17), acesta fructificând o pasă în adâncime a lui Ovidiu Lazăr, dar acelaşi Băban (’19) a mărit avantajul tricolorilor, scor 1-2. România şi-a mărit avantajul în repriza secundă prin Hagi (’45), care a stabilit rezultatul final, 1-3. După încheierea meciurilor a urmat o repriză de autografe şi fotografii, starurile Generaţiei de Aur fiind realmente sufocate de solicitările suporterilor.
Dineu şi licitaţie
Seara s-a încheiat cu un dineu, la care au participat protagoniştii întâlnirii, oameni de afaceri şi oficialităţi ale autorităţilor bihorene, ca viceprimarul Ovidiu Mureşan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, comandantul IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa şi alţii. „Mă bucur nespus că am putut contribui cu ceva la ajutorarea unui copil aflat în suferinţă. Fotbalul a demonstrat din nou că este sensibil la probleme sociale. Jucătorii de fotbal îşi dau mâna atunci când este nevoie şi sunt dispuşi să facă eforturi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin”, a declarat Gheorghe Hagi.
La licitaţie s-au adunat circa 77.000 de lei
Cel mai solicitat tricou la licitaţia de la dineul de după meciul caritabil dintre Generaţia de Aur şi FC Bihor Old Boys a fost cel al „Regelui” Gheorghe Hagi. Preţiosul tricou a fost adjudecat de omul de afaceri Ion Govoreanu pentru suma de 20.500 lei.
Suma adunată din licitarea tricourilor oferite de participanţii la meciul caritabil a fost de circa 77.000 de lei. Hagi a cumpărat tricoul lui Rotariu pentru suma de 2.000 lei. Portarul lui Dinamo, Bălgrădean, şi-a trimis mănuşile cu care apărat penalty-ul din meciul cu Steaua. Acestea au fost licitate de arbitrul Octavian Şovre pentru de 800 lei. Tricoul lui Lucian Ciocan a fost adjudecat de Radu Coste (Frigo Conti) pentru 6.000 lei. FC Bihor şi familia micului Kevin Ficuţ le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest eveniment
CASETA TEHNICĂ
Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”. Spectatori: circa 4.000
FC Bihor Old-Boys – România – Generaţia de Aur 1-3 (1-2)
Au marcat: Anca ’17 / Băban ’8 şi ’19, Hagi ’45
FC Bihor Old-Boys: Repriza I: Papp Deac – Drăghici, Zare, Ciocan, Kiss, Tămaş, Terheş, S. Pop, Ov. Kazăr, Cigan, Kulcsar. Au mai jucat Farcău, Anca, Bălaj. Repriza a II-a: Câmpan – Ulici, Farcaş, C. Bodea, Lupuţ, R. Kovacs, Domocoş, Abrudan, Burescu, Rădulescu, Cl. Mutu. Au mai jucat Anca, Erdei, Farcău. Antrenori: Muzsnay Zsolt, Alexandru Gergely. Consilieri tehnici: Gheorghe Bologan, Szücs Arpad, Paul Popovici, Gheorghe Bulc, Dan Matei, Virgil Dianu
România – Generaţia de Aur: Ţurcaş – Codrea, Dancea, Belodedici, O. Popescu, Sabău, Iosif Rotariu, Ilie Rotariu, A. Stoica, Hagi, Băban. A mai jucat Sabadasi. Antrenor: Emeric Ienei
Arbitri: Cristian Balaj (Baia Mare) – Octavian Şovre, Cristian Bologan. Rezerve: Marius Omuţ, Rareş Vidican (toţi din Oradea).
Sursa : bihon.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu