Puţinele elemente sculpturale sau decorative care s-au păstrat, datează din cel de-al doilea sfert al secolului al 17-lea. Cunoaştem ancadramentul unui singur portal renascentist, identificabil probabil cu portalul aripii sudice - accesul principal în curtea palatului -, relevat de Francisc Storno în jurul anului 1874. Atât structura cât şi decoraţia şi dimensiunile portalului îşi au corespundentul fidel la portalul palatului princiar din Alba Iulia, realizat între 1626-1627.
Palatul princiar din Oradea este prin compoziţia ansamblului, prin configuraţia spaţială şi prin vestigiile aripii vestice o mărturie importantă a arhitecturii renascentiste târzii de pe vremea lui Gabriel Bethlen, a cărei valoare este sporită prin păstrarea aici a unor fragmente de stucatură figurală, unice în arealul european aflat la est de Viena. Decoraţiile de stucatură prezintă cele mai importante vestigii artistice ale palatului.
Cetatea din Oradea constituie cel mai important ansamblu de monumente medievale şi premoderne din judeţul Bihor.
Schimbările politico-militare generate de căderea Budei (august 1540) şi a Timişoarei (1552), devenite paşalâc turcesc, au impus pentru Oradea construirea unei noi fortificaţii în locul celei medievale a episcopiei, adaptată cerinţelor vremii.
După 1557 s-a constituit Marea Căpitănie de Oradea, cu misiunea principală de a apăra hotarul de vest al principatului şi Domeniul Cetăţii Oradea, prin preluarea bunurilor episcopiei şi capitlului, instituţiile catolice fiind desfiinţate ca urmare a triumfului Reformei. Rolul marilor căpitani de Oradea este semnificativ atât pe plan local, cât şi prin faptul că, unii dintre ei - Ştefan Báthori (din 1575 şi rege al Poloniei), Cristofor Báthori, Ştefan Bocskai, Gheorghe Rákóczi al II-lea -, ajung ulterior principi ai Transilvaniei.
Principii transilvăneni au angajat arhitecţi militari italieni, cei mai pricepuţi la acea dată în asemenea construcţii, care au realizat noua cetate pentagonală, cu bastioane pe colţuri şi şanţ de apărare cu apă, de factură renascentistă târzie, în două etape, anume între 1569-1598 (Giulio Cesare Baldigara, Domenico Ridolfini, Simone Genga) zidul de incintă al fortificaţiei (mai puţin bastionul Bethlen), iar între 1618-1650 castelul cetăţii (Giacomo Resti).
Tot articol : referinte.transindex.ro
Sursa: referinte.transindex.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu