.jpg)
Iosif Petschovschi (n. 2 iulie 1921, Timișoara, d. 6 octombrie 1968) a fost un fotbalist din România, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României.
Când a jucat în Campionatul ungar în perioada 1941-1944 a folosit numele József Perényi.
A jucat pe postul de mijlocaș central ofensiv. Primul meci în Divizia A: 2 iunie 1940: CAM Timișoara – Rapid București 4 - 1.
A fost primul fotbalist care a fost numit „Maestru Emerit al Sportului” și căruia i s-a conferit „Ordinul Muncii cl. II”, în 1952.
- Ultimul meci în Divizia A: 11.06.1961: Steagul Roșu Brașov – FC UTA Arad 3 – 1
- Meciuri jucate în Divizia A: 273
- Goluri marcate în Diviza A: 86
- Titluri de campion: 6
- Câștigător al Cupei României: 2
- Meciuri în echipa națională: 32
- Goluri pentru echipa națională: 11
- Meciuri jucate pentru UTA: 227
- Goluri înscrise pentru UTA: 69
- Meciuri în campionatul Ungariei: 77
| Echipă | Ap (Gol)* | |
| 1939–1940 1940 1940–1941 1941–1944 1944–1945 1946–1951 1952–1954 1955–1961 |  Chinezul Timișoara CAM Timișoara Chinezul Timișoara.png){kind=small} CA Oradea CFR Cluj UTA CCA București UTATotal | 2 (0) 94 (34) 50 (19) 80 (19) 277 (88) |
| Echipa națională | ||
|---|---|---|
| 1945–1958 |  România | 32 (11 |
Sursa : ro.wikipedia.org
Mai multe informaţii în romaniansoccer.ro
„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare sâmbătă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi e rândul lui Iosif Petschovschi, cel mai bun fotbalist din istoria clubului UTA. Nu lipseşte din nicio variantă a unui „dream team“ al naţionalei României din toate timpurile. Fotbalist complet, poreclit „Di Stefano“ al României, Petschovschi a dominat fotbalul nostru în anii de după război.
A fost al patrulea din cei zece copii ai familiei Petschovschi. Tatăl său era slovac, originar din Boemia, în timp ce mama era bănăţeancă get-beget. La 13 ani, micuţul Iosif a fost descoperit de antrenorul austriac Carol Vanna şi dus la Chinezul Timişoara, echipă pentru care a debutat, la 16 ani, în Divizia B. La 18 ani evolua deja în primul eşalon, la CAM. S-a întors apoi la Chinezul, de unde s-a transferat la Oradea, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, unde va câştiga şi primul său titlu, ce contează însă pentru campionatul Ungariei. În acei ani, prietenii îl porecliseră „Corsarul", după un film la modă cu Errol Flynn. Întrucât supranumele nu i-a fost pe plac, i-au spus „Ceala", adică „Fentosul", mai pe româneşte. După un scurt popas la Ferar Cluj, Petschovschi a ajuns, în 1946, la UTA, găsindu-şi echipa de suflet, unde îşi va petrece cea mai mare parte a carierei. Petschovschi, care a fost încadrat şi în câmpul muncii, ca lăcătuş-mecanic la Fabrica UTA, a fost adoptat rapid de pătimaşii suporteri arădeni şi va fi iubit necondiţionat atât în prima perioadă pe care a petrecut-o la Arad, 1946-1952, cât şi după ce s-a reîntors de la CCA, între 1955 şi 1961. „Era încântător. Lovea ireproşabil mingea cu ambele picioare, sărea la cap ca un atlet la înălţime, gândea rapid, iar când lua o acţiune pe cont propriu, portarul putea deja să-şi scrie testamentul", scria Aristide Buhoiu în cartea sa, „Petschovschi". Fotbalistul a răsplătit pe deplin dragostea fanilor. A câştigat, în tricoul „Bătrânei Doamne", trei titluri naţionale şi o Cupă a României, performanţe, care i-au adus şi selecţionarea în prima reprezentativă, al cărei căpitan va fi până la 37 de ani. Vorbele antrenorului Coloman Braun-Bogdan sunt definitorii în privinţa lui Petschovschi: „UTA fără Petschovschi nu se poate şi nici invers. Dovada că «Ceala» a încercat să trăiască fără UTA, dar părea un peşte aruncat pe nisip. A reînviat tot la Arad...".
Marele campion ştia să lucreze şi la strung
A fost al patrulea din cei zece copii ai familiei Petschovschi. Tatăl său era slovac, originar din Boemia, în timp ce mama era bănăţeancă get-beget. La 13 ani, micuţul Iosif a fost descoperit de antrenorul austriac Carol Vanna şi dus la Chinezul Timişoara, echipă pentru care a debutat, la 16 ani, în Divizia B. La 18 ani evolua deja în primul eşalon, la CAM. S-a întors apoi la Chinezul, de unde s-a transferat la Oradea, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, unde va câştiga şi primul său titlu, ce contează însă pentru campionatul Ungariei. În acei ani, prietenii îl porecliseră „Corsarul", după un film la modă cu Errol Flynn. Întrucât supranumele nu i-a fost pe plac, i-au spus „Ceala", adică „Fentosul", mai pe româneşte. După un scurt popas la Ferar Cluj, Petschovschi a ajuns, în 1946, la UTA, găsindu-şi echipa de suflet, unde îşi va petrece cea mai mare parte a carierei. Petschovschi, care a fost încadrat şi în câmpul muncii, ca lăcătuş-mecanic la Fabrica UTA, a fost adoptat rapid de pătimaşii suporteri arădeni şi va fi iubit necondiţionat atât în prima perioadă pe care a petrecut-o la Arad, 1946-1952, cât şi după ce s-a reîntors de la CCA, între 1955 şi 1961. „Era încântător. Lovea ireproşabil mingea cu ambele picioare, sărea la cap ca un atlet la înălţime, gândea rapid, iar când lua o acţiune pe cont propriu, portarul putea deja să-şi scrie testamentul", scria Aristide Buhoiu în cartea sa, „Petschovschi". Fotbalistul a răsplătit pe deplin dragostea fanilor. A câştigat, în tricoul „Bătrânei Doamne", trei titluri naţionale şi o Cupă a României, performanţe, care i-au adus şi selecţionarea în prima reprezentativă, al cărei căpitan va fi până la 37 de ani. Vorbele antrenorului Coloman Braun-Bogdan sunt definitorii în privinţa lui Petschovschi: „UTA fără Petschovschi nu se poate şi nici invers. Dovada că «Ceala» a încercat să trăiască fără UTA, dar părea un peşte aruncat pe nisip. A reînviat tot la Arad...".
Marele campion ştia să lucreze şi la strung
Ceauşescu, implicat în transferul său la CCA
Stenograma unei şedinţe a Consiliului de Miniştri, din februarie 1952, a dezvăluit culisele mutării lui Iosif Petschovschi de la UTA la CCA: „Nicolae Ceauşescu, reprezentant al Ministerului Forţelor Armate, a precizat: «La armată, sportivii au condiţii bune şi vor să vină la noi... Petschovschi vrea să vină la noi, noi vrem să-l luam». Iosif Chişinevschi (vicepreşedintele Consiliului de Miniştri): «Cât i-aţi dat? De unde este informaţia că i s-au oferit 500.000 lei?». Gheorghe Enciu, secretarul echipei Flamura Roşie, a explicat, la rându-i: «Tovarăşii de la Locomotiva (Rapid) i-au oferit 700.000 de lei. Armata i-a zis că-l face căpitan şi-i dă 500.000 de lei ca să-şi aranjeze situaţia familiară, plus o motocicletă cu ataş»". La vremea respectivă, un muncitor câştiga cam 7.000 de lei pe lună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu