Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

marți, 4 iunie 2013

Tramvaiul oradean - 107 ani de existenta

Ziua de 25 Aprilie 1906 a fost una memorabilă. Iată cum a văzut-o atunci reporterul unui ziar local:
   “…Iar în aceasă dimineaţă-va fi bine să se fixeze în mod deosebit aceastã dată:25 Aprilie 1906-a pornit tramvaiul orădean….Dimineaţa, la ora 6, a pornit din remiză, cu clinchet mândru, primul vagon de tramvai. După el, încă şase s-au avântat pe linii. Deja în prima staţie îl aşteptau grupuri mari de oameni, care s-au sculat cu noaptea în cap numai ca să aibă parte de splendoarea necunoscută Oradiei până acum. Si până când strălucitoarele vagoane au ajuns în P-ţa Mică…deasupra intrării în fiecare din ele zâmbea mult promiţătoarea inscripţie: PLIN ! …


   Pe ora 8 nici funcţionarii n-au mai mers pe jos la serviciu. Micii elevi au luat şi ei cu asalt tramvaiul….
   Controlorii au uniforme aidoma contraamiralilor, făcându-şi treaba cu mănuşi albe….
   Pe după amiază publicul din tramvaie s-a schimbat în mod miraculus. Intreaga paletă a modei de primăvară strălucea în interiorul vagoanelor. Frumoasele femei ale ceaiurilor de după amiază au pornit în călătorie de plăcere de-a lungul şi de-a latul oraşului. Plimbarea de seară de pe corso s-a desfăşurat în întregime pe tramvai şi, astfel-cum ne place să spunem - tout Oradea s-a obosit azi în plăcerea tramvaiului.”
   Pe cei fascinaţi de istoria începuturilor tramvaiului  şi nu numai, vă invităm să “călătoriţi” în secolul XIX, vizitând expoziţia aniversară de fotografie, “Tramvaiul orădean – 107 ani de existenţă”, organizată de societatea de transport, răsplătind cu prezenţa dumneavoastră, nu numai strădania noastră de a aduce în oraş un crâmpei de istorie, ci şi a acelor fotografi iscusiţi care au surprins acele vremuri în minunatele imagini pe care azi, datorită lor, le putem expune  Ne dorim ca fotografiile expuse în Primăria Oradea începând de ieri, 25 aprilie până în 2 mai 2013, să vă bucure şi să vă surprindă plăcut şi, de ce nu, ca atunci în 1906, sã “obosiţi”, de această dată, în plăcerea de a admira tramvaiul”.
Sursa : otlra.ro 

 Tramvai lăngă Primărie
Tramvai la Piaţa Unirii(Piaţa Szent Laszlo)
Tramvai în Centru
Tramvai în cartea poştală

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu