Vizitaţi pe oraşul Oradea !

Vizitaţi pe oraşul nostru Oradea prin Google Street View ! Faceţi un click la instantstreetview.com !Bine aţi venit !

sâmbătă, 17 mai 2014

Şcoli profesionale, la cererea investitorilor

După ce ani la rând au fost ignorate de autorităţi şi de elevi, şcolile profesionale revin în învăţământul românesc. La Oradea 10 colegii tehnice și licee tehnologice şi-au prezentat oferta pentru următorul an şcolar, la un târg organizat de Primărie şi de Inspectoratul Şcolar. Elevii vor învăţa meserii cerute de companiile internaţionale care şi-au deschis afaceri în parcul industrial al oraşului. 

În 2009, învăţământul românesc producea ultima generaţie de absolvenţi ai şcolilor profesionale. După cinci ani în care pe piaţa muncii nu a mai intrat niciun nou meseriaş cu diplomă, investitorii au cerut schimbarea situaţiei.
"Firmele care au investit în Oradea şi potenţialii investitori au nevoie de o forţă de muncă calificată. Or, din acest punct de vedere noi, ca administraţie, suntem obligaţi să venim în sprijinul mediului de afaceri local", spune Mircea Mălan, viceprimarul Oradei.
Pentru aceasta inspectoratul şcolar, primăria şi investitorii din parcul industrial al Oradei au încheiat un parteneriat pentru relansarea învăţământului profesional în oraş.
Din septembrie, în 10 licee din oraş vor funcţiona 19 clase profesionale. Timp de patru ani, elevii se vor specializa în 10 meserii, cele mai multe cerute de firmele din parcul industrial. Acestea acordă o bursă lunară de 200 de lei tinerilor din 8 clase, pe care îi vor angaja după terminarea studiilor.
"Oferta educaţională a crescut la cererea agenţilor economici anul acesta avem o ofertă pentru 240 de locuri de clasă profesională. Există o cerere foarte mare de operatori, maşini unelte cu comandă numerică, sculeri matriţeri, strungari frezori", susține Delia Ungur, managerul parcului industrial din Oradea.
Oferta prezentată la târgul de promovare a şcolilor profesionale din Oradea i-a convins pe mulţi elevi să aleagă o meserie. Recunosc că i-a atras şi posibilitatea de a câştiga bani încă din timpul şcolii.
Pe timpul studiilor, viitorii meseriaşi pot face practică direct la firmele unde se vor angaja după terminarea şcolii.
Sursa : digi24.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu